Intrebari de la mamici si…pitici

1.Copilul meu a fost diagnosticat cu purpura trombocitopenica idiopatica saptamana trecuta, si are varsta de 4 ani si 2 luni.Se invinetea din orice si asa ne-am dus la spital sa vedem ce e cu el.A fost pus pe tratament si acum e bine.E posibil sa recidiveze?A avut trombocitele foarte mici, a fost la un pas sa faca hemoragie intracraniana.Va multumesc.Daniela

Dr. Hiastru: A fost un noroc ca l-ati dus la timp la spital, putea fi invers.In general trebuie sa fiti atente la toate modificarile starii copilului vostru, de la culoarea pielii( paloare la copii anemici, vinetie la copiii cu cianoza de cauza respiratorie, cardiaca sau prin intoxicatie cu nitriti-la sugarii mici care primesc lapte praf in apa de fantana contaminata , si chiar galben-icterica-la cei cu probleme hepatice), la aspectul ei-cu vanatai multe- asa cum a fost in cazul copilului acesta, la elasticitatea pielii (scazuta, cu pliu cutanat lenes la copiii deshidratati), respectiv la aspectul mucoaselor( cel mai usor este sa supravegheati gatul copiilor vostri, mai ales la cei peste 2-3 ani care mai si colaboreaza).Acolo unde nu sunteti sigure de ceva, informati-va , citit mult si din surse autorizate, despre dezvoltarea si cresterea normala a copiilor, ca sa stiti cand sa va alarmati. In ceea ce-l priveste pe baietelul cu purpura trombocitopenica, prognosticul este bun, cu mentiunea daca au fost excluse afectiunile mai severe care se insotesc de trombocItopenie (de ex. leucemia), etc., lucru pe care in mod sigur l-au facut medicii de la spital.De recidivat din pacate se poate, dar probabilitatea este destul de mica.

2.Buna ziua, ma numesc Simona si vreau sa va spun si povestea nostra. Am un baiat de 10 luni si 1 saptamana. De la 7 luni si jumatate, adica de la sfarsitul lunii ianuarie ne tot confruntam cu numeroase bronsiolite. Vreau sa mentionez ca copilul de mic , adica de la 2 luni am observat ca are o respiratie mai greoaie la efort indeosebi, el cam din aceeasi perioada si crescand mult si luand in greutate, astfel ca la 4 luni ne apropiam de 8-9 kg. Am facut de curand o electrograma la inima ca sa vedem daca are ceva , pentru a elimina cauza respiratiei greoaie. Asa ca prin ianuarie la o vizita a medicului de familie ne-a spus ca parca respira copilul altfel de cum il stia, numai ca la plamani nu se auzea nimic, rosu in gat nu avea, doar o tuse seaca, pe care eu nu am bagat-o in seama ca el mai tusea uneori si cand era ascultat la plamani nu se auzea nimic. Ne-a dat sa-i dam augumentin si eurospal ca sirop. A doua zi cand am venit de la servici avea o respiratie suieratoare, am plecat cu el la spitalul de pediatrie din Pitesti, unde dupa un consult ne-a internat Dr. E G.. A facut tratament cu gentamicina, un fel de ampicilina si cortizon, parca. Dupa 3 zile de la internare ne-a bagat si la aerosoli cu adrenalina si flixotide alternativ. La radiografie ne-a iesit ca are bronsiolita. Dupa o saptamana de tratament ne-a dat drumul acasa cu stare ameliorata. Cu toate ca fata de alti copii pe care i-am vazut in spital cu bronsiolita, copilul meu parea sanatos cu chef de viata, vesel, radea si nu ziceai ca este bolnav. Am mai urmat acasa tratament pe gura cu augumentin, salbutamol, ketof. Dupa alta saptamana am fost la control si ne-a spus ca este bine, numai ca dupa alte 3-4 zile ne-am intors iar cu suierat la control, doamna dr. ne-a dat atunci un alt antibiotic: zinnat + siropurile de mai sus (ketoful i l-am dat continuu 1 luna de zile). Am terminat si acest tratament si dupa inca 1-2 saptamani copilul a avut o stare care s-a inrautatit cel mai grav adica pe langa suierat, avea o tuse care rupea si un harait puternic. Am fost de urgenta in spital la o doamna doctor T. recomandata de dr E. care dupa control ne-a spus ca daca sunt o mama responsabila si sunt atenta cu copilul imi da drumul acasa dar sa-i fac aerosoli cu adrenalina si apoi dupa un sfert de ora cu flixotide de 2 ori pe zi, salbutamol, ketof si ambroxol. Am urmat tratamentul acasa cam 11 zile dupa care era bine copilul. Cam dupa 2 saptamani iar a inceput cu o tuse seaca cam 2 saptamani timp in care i-am dat sirop salbutamol, ketof si ambroxol, apoi a inceput iar respiratie suieratioare, am fost la contol am facut si aerosoli numai cu flixotide iar dupa inca 1 saptamana la un nou control l-a gasit cu usor rosu in gat, iar antibiotic amoxicilina + siropuri ventolin, ketof si paxeladine (1ml i-am dat ca mi-a fost frica sa-i dau 2 ml cat a zis doctora). Dupa 1 saptamana de la tratament a inceput iar sa respire suierator asa ca am inceput iar sa-i fac aerosoli cu flixotide, ventolin, ketof si un sirop de tuse cu r, nu mai stiu. Pe langa acest tratament am inceput o imunizare cu Ribomunyl. Si aseara am incetat tratamentul cu aerosoli pentru ca- fac de 11 zile si parca este ameliorat. M-am saturat si de controale si repetate bronsiolite. Ce sa-i mai fac? Spuneti-mi poate sa fie o cauza alergenica, ca parca face cand il scot afara, nici nu mai stiu ce sa-i fac. Ce tratament sa-i fac? Daca face astm. Va rog da-ti un sfat. Pentru ca la controale nu ma asculta nimeni sa-i spun istoricul bolii ci se pune repede pe control si diagnostic. Va mutumesc anticipat.

Dr. Hiastru:

Buna ziua, va raspund tarziu pentru ca am primit tarziu acest mesaj.Copilul dumneavoastra a avut , daca am retinut eu bine 3 episoade de bronsiolita din ianuarie pana in aprilie. partial ameliorate, si declansate in viroze, si care raspund bine la bronhodilatatoare.Aceste 2 criterii , si anume cel putin 3 episoade de wheezing (suierat) recurent in ultimele 6 luni, in cadrul infectiilor respiratorii inferioare, si RESPECTIV raspunsul bun la salbutamol-brohodilatatoe cu actiune de scurta durata, reprezinta 2 din criteriile MAJORE ALE ASTMULUI BRONSIC LA SUGARI.

Alte criterii majore sunt :

1.o spitalizare pentru o forma severa de bronsiolita cu detresa respiratorie grava,

2.istoric de astm bronsic la parintii copilului

3.dermatita atopica asociata la copil

4.sensibilizare la pneumoalergeni.

Criteriul MINOR acceptat este rinoreea permanenta , in absenta inflamatiei (adica prezenta rinitei alergice). Copilul dvs. mie imi pare ca are cel putin 2 criterii majore pentru astm, iar pentru diagnostic sigur sunt necesare 2 CRITERII MAJORE +INCA 1 CRITERIU MAJOR SAU MINOR.

Astept mai multe detalii despre copil, va trimit un formular cu intrebari despre anamneza copilului, il completati si mi-l trimiteti inapoi pe aceasta adresa de mail. Va recomand sa-i dati niste Prednison pe gura , timp de 5-7 zile, urmat de  Flixotide ori in aerosol 1ml de 2 ori/zi (din solutia de 0,5 mg/2ml), fie ii dati cate un puff de spray cu Flixotide (50 micrograme/puff) de 2 ori pe zi, si administrat cu ajutorul unui baby-haler (un dispozitiv special care se gaseste in farmacii, costa aproape un milion de lei vechi, dar va este f. util, si-l veti folosi inclusiv la pufurile de Ventolin(salbutamol).Daca aveti aparat de aerosoli folositi-l pe ala, important e sa folositi dozele corespunzatoare de Flixotide Nebules si Salbutamol solutie de aerosolizat, la nevoie.

FLIXOTIDE SE MENTINE 3 LUNI, DUPA CARE ESTE REEVALUAT DE MEDICUL SPECIALIST PEDIATRU. In timp ar putea beneficia si de Singulair, dar trebuie vazut cum merge numai cu Flixotide.

Trebuie excluse  si alte cauze de wheezing recurent.Tinem legatura.

Pentru alte intrebari sau consultatii, nu ezitati sa ma contactati.

Cu bine, dr Genoveva Hiastru.

3.Va rog sa-mi spuneti care sunt avantajele si dezavantajele administrarii gamaglobulinei pentru cresterea imunitatii. Fetitei mele i-a fost recomandata de un medic din Iasi, in urma electroforezei.

Dr. Hiastru: Buna ziua, mai intai nu stiu cum arata electroforeza fetitei dvs., si nu stiu in ce context i-a fost recomandata .Adica trebuie sa-mi spuneti mai mute informatii, ce varsta are fetita, ce greutate are, ce inaltime, ce boli aveti in familie si ce boli a mai avut ea.

Imunoglobulinele sunt eficiente in tratamentul imunodeficientelor umorale innascute, adica prin deficit de anticorpi congenital, ele inlocuind practii functiile anticorpilor naturali.Ele mai sunt folosite in alte cateva boli, cum ar fi sepsisul , boala Kawasaki, afectiuni hematologice grave cum e purpura trombocitopenica idiopatica,afectiuni neurologice, si altele. Dezavantajele sunt putine, dar ele exista, ca la orice medicament, si cel mai sever este socul anafilactic, care apare mai ales la cei cu deficit de Ig A, una din fractiunile imunoglobulinelor, eventualitate foarte rara in practica.

Astept mai mute detalii.Cu bine.

Reclame